Primenirea Sufletului sau intre usa Mantuirii si usa carciumei (Dragos Hutuleac)

Omul se repede la rugaciune atunci cand se simte neputincios. Nu judec aici daca e gresit sau nu sa apelam la linistirea sufletului prin rugaciune doar atunci cand am epuizat toate solutiile oferite de lumea laica in rezolvarea problemelor ce ne macina. Poate tocmai asta ne face oameni: ca trebuie intai sa suferim pentru a ne indrepta pasii catre usa Mantuirii. Oricum, cred ca este mai in folosul omului ca in momentele de cumpana sa se indrepte spre usa Mantuirii, decat spre usa carciumei. Indiferent la care bati, ti se va deschide, doar ca una iti ingrijeste sufletul, il curata, il primeneste si ti-l descopera tie in adevarata lui frumusete divina, in timp ce celalta usa deschisa lasa sa intre in sufletul tau tot soiul de balarii, lighioane ce il napadesc, il murdaresc, il tulbura  si-l ascund de tine, cel care ai atata nevoie de el. Cu cat deschizi mai des usa carciumei, cu atat mai repede uiti ca ai suflet si ajungi sa te comporti in consecinta.

Trebuie sa privim sufletul nostru ca pe o casa in care locuieste Cel de Sus. La fel cum noi, oamenii, nu agream sa locuim intr-o casa murdara si neingrijita, la fel si El nu poate locui intr-un suflet plin de mizerii. Chiar daca El isi doreste sa sada acolo, trebuie mai intai sa facem ordine ca sa-L putem primi. Si sigur va veni! Ca orice parinte, abia asteapta sa-si revada copilul, sa-l sprijine, sa-l sfatuiasca si sa-i conduca pasii pe un drum usor de strabatut daca acesta nu se abate pe scurtaturi inchipuite sau ocolisuri fara rost. Cum ne dam seama daca Dumnezeu locuieste in sufletul nostru? Foarte simplu. In momentul cand apasarile sufletesti incep sa dispara, cand necazurile ne ocolesc, cand avem spor in ceea ce facem, cand exista armonie in familie si fericire in inima, atunci inseamna ca Dumnezeu este in sufletul nostru. Avandu-L acolo si lasandu-ne condusi de invataturile Lui, viata noastra devine o bucurie continua pe care o traim zilnic ca ceva firesc.

Primenirea sufletului nu este chiar grea. Rugaciunile zilnice, spuse cu atentie, ascultand cuvintele simple si intelepte pe care le rostim atunci cand ne inchinam, pot reprezenta inceputul curateniei noastre sufletesti. Spuse zilnic, ele ne vor transforma incetul cu incetul existenta pentru ca, in cele din urma, vom ajunge sa traim in spiritul lor si sa actionam in concordanta cu invataturile propovaduite de ele. Fiinta noastra va rezona cu mesajul acestora si incetisor, pe nesimtite, vom fi tot mai echilibrati, tot mai constienti de ce e bine sau gresit sa facem si, actionand in consecinta, ne vom curata sufletul zi de zi pana va deveni luminos si plin de Dumnezeiasca Slava. Iar cand vom privi intr-un tarziu spre el, acolo il vom vedea pe Dumnezeu…si purtandu-L in suflet, niciodata nu ne vom mai teme de nimic…