Despre noi

EDITURA CADRELOR DIDACTICE a apărut din nevoia de a acorda celor care lucrează în învăţământ posibilitatea de a-şi publica lucrările la un preţ corect şi de bun simţ.

Tocmai din acest motiv, invităm toate cadrele didactice care doresc să-şi publice o carte, un manual, o revistă, o lucrare de grad, disertaţie sau chiar licenţă, etc. sa ne contacteze şi, împreună, să găsim cea mai bună soluţie pentru editarea şi promovarea produsului respectiv. Moto-ul nostru este următorul: „Orice problemă poate fi rezolvată atâta timp cât, persoana care se ocupă de respectiva problemă este motivată să o facă”. Nu ne credeţi?… Puneţi-ne la încercare! Ne dorim ca în următorii ani să devenim cea mai importantă editură de profil din ţară, iar acest lucru este imposibil fără ajutorul dumneavoastră, a celor care se află la catedră. Prin urmare, se cuvine să ne ajutăm reciproc şi să creştem împreună de la an la an…

Cei care nu lucrează în domeniul învăţământului să nu creadă că i-am lăsat baltă…Ba din contra, suntem deosebit de interesaţi şi de domniile lor! Pentru dânşii, am creat colecţia Literatura Altfel, unde avem curajul să-i promovăm pe toţi aceia care scriu şi gândesc…cum altcumva dacă nu…altfel! Aşa că, dacă vă simţiţi cu musca pe căciulă, scrieţi-ne neapărat un e-mail, iar noi va vom răspunde de îndată (de îndată = începând de la o oră până la 7 zile )

De ce să publicaţi la noi? Pentru că suntem tineri, pentru că ne iubim meseria şi pentru că iubim oamenii…şi pentru că suntem cei mai abordabili! Pe cuvânt de editură!

LA CERERE, INDEXAM VOLUME IN BAZE DE DATE INTERNATIONALE!!!

PS: culmea e că suntem şi serioşi!

No comments yet.

Lasă un răspuns

0 lei0 produse

Coș